Polisrage - politic incorect

Pentru cei care urmaresc presa locala si centrala nu mai este nici o noutate ca majoritatea in Consiliului General al Municipiului Bucuresti este formata din PD-L si PNG (partidul lui Jiji Becali). Intrebarea mea, in calitate de contribuabil si la bugetul local, este al cui interes vor sluji reprezentantii celor doua partide? Stim doar ca in PNG dicteaza Jiji, iar in PD-L, prin vocea lui Basescu, “borduristii” si “asfaltistii”.

Si mai am o intrebare, de data asta in calitate de cetatean turmentat: cine naiba a votat PD-L si PNG?

In 2004, printr-o josnica mascarada, T. Basescu, care pana atunci se jurase ca nu pleaca de la Primaria Generala a Bucurestilor, s-a impus ca solutia salvatoare a unei struto-aliante. Populatia Romaniei, pierduta in spatiu dupa cum o stim, l-a votat orbeste crezand gogoasa ca vechea guvernare este corupta pana in maduva oaselor iar el, el este Mesia romanilor venit sa alunge vamesii din templul sfant. Dupa mai putin de un an de zile de la tragicul dar inevitabilul eveniment, o parte a romanilor, mai precis cei capabili si obisnuiti sa gandeasca cu propriul lor cap, s-au convins ca Basescu e la fel de murdar ca si fostii guvernanti. Dar “murdaria” lui nu tine doar de afacerile pe care le-a girat impotriva interesului public, ci mai ales de caracterul lui prost educat. Gafele sale sunt de notorietate nu doar in Romania, ci si in strainatatea careia se chinuie sa-i faca pe plac orbeste.

Daca pana astazi refuzam sa-l bag in seama si sa-mi pierd timpul cu aberatiile sale, gafa de astazi m-a mobilizat atat de tare incat sa-i spun ca este un mitocan. Pentru a intelege ce a facut atat de grav pentru a -si merita apelativul de mitocan, va invit sa vedeti cu proprii dumneavoastra ochi ce i-a iesit Presedintelui pe gura lui spurcata: <Stire video Antena 3>

– Scurta digresiune

“Tonomatele” lui Voiculescu au fost in stare sa informeze corect si complet cu privire la actiunile Presedintelui Romaniei in timp ce “jurnalistii echidistanti, impartiali si ‘virginici’” ai lui Sorin Ovidiu Vantu (da, cel care a scapat de procesul FNI fiindca judecatorii Monicai Macovei — aliatul ‘independent’ al lu’ nea Basel — au tergiversat cauza pana la prescrierea faptei) nici macar nu au amintit de replica respectiva.

–//

Nu cu prea mult timp in urma, domnia sa a dat un exemplu extraordinar celor tineri numind o jurnalista “tiganca imputita”. Si chiar daca ar fi sa consideram ca nu a fost vorba de discriminare (desi Presedintele se pare ca este mai presus de lege), tot am putea califica reactia drept mitocanie. La fel si in cazul de astazi, care, desi lipsit de aspectul discriminatoriu, dovedeste ca 1) Basescu nu are pic de respect pentru o femeie (cu toate ca pozitia in care se afla impune o anumita eticheta), 2) lui Basescu nu-i pasa de imaginea Romaniei si 3) nici de ce exemplu ofera romanilor.

[Aceste randuri reprezinta opinia unui cetatean al Romaniei, iar dreptul la o opinie, fie ea si negativa, este garantata prin Constitutie. Celor carora nu le convine aceasta opinie pot sa-si exprime propriul punct de vedere, dar nu pe acest blog.]

Pentru cei inculti si incapabili sa gandeasca cu propriul lor cap, le spunem ca in Evul Mediu si mult dupa aceea clovnul era nu doar personajul care starnea rasul, ci poate mai ales acela care, imbracand adevarul cu mantia glumei, era mai curajos decat toti curtenii la un loc.

Pe site-ul cotidianul.ro apare un filmulet cu o preluare de pe Realitatea TV in care Basescu vorbeste despre Iliescu si-l caracterizeaza drept un “avid de putere”. Acum, vizionand materialul de vreo doua ori si coroborand cele spuse in filmulet cu realitatea, am impresia ca este caracterizarea cea mai buna si pentru Basescu. Pe de alta parte, nu gasesc ce e rau in asta. Prefer oameni avizi de putere fiindca stiu ca nu se vor eschiva atunci cand vine vorba de munca pentru a-si obtine puterea. Insa, ma tem eu, Basescu are in vedere altceva, si anume ca atat Iliescu cat si el nu au muncit deloc pentru puterea pe care acum (sau mai ieri), vremelnic - sa nu uitam, o detin. Ei si-au construit cariera pe oportunism, linguseala, ilegalitati si fapte reprobabile (de ex., mineriadele — Iliescu era Presedinte, Basescu — ministru). Trebuie sa nu-ti functioneze rotitele de la etaj ca sa inghiti astfel de acuzatii din partea unui care el insusi a fost implicat in acele situatii. E ca si cum lupul ar striga “Lupii!”

A inceput adevarata batalie pe audienta. Daca pana mai acum vreo patru, cinci ani oamenii din mass-media puteau discuta normal despre colegii lor de breasla, astazi se infiereaza televizat sau prin gazete mai rau ca pe vremea lui Nea Impuscatu’.

Pentru moment, sa luam exemplul meciului din aceste zilei dintre grupul de presa Realitatea (Realitatea TV, Cotidianul etc.) si grupul Intact (Antena 3, Antena 2, Jurnalul National etc.). Nu exista zi fara un schimb de replici dure intre comentatorii politici (care “analisti politici” dom’le?!) angajati politic si financiar in cele doua trusturi de presa. Gadea, Badea, Cristoiu, Ciutacu, Stan (fie vorba intre noi, a cam luat-o pe aratura cu muzica, desi le da clasa tuturor din punct de vedere al competentelor) si altii critica atitudinea lui X sau Y de la Realitatea TV ori comportamentul de “tonomat” al acestora. Apoi, daca dintr-o intamplare fericita schimbi canalul pe Realitatea TV dai peste Robert Turcescu si Corina Dragotescu care, la randul lor, acuza comportamentul de “tonomat” al celor de la Antena.

MYTH BUSTING 1.

Pe cine sa crezi? Raspunsul corect este: Pe niciunul! Motivul: fiecare contribuie la acest circ mediatic din mai multe ratiuni, dintre care unele sunt legitime, altele mai putin. De exemplu, faptul ca Voiculescu sau Basescu (Vantu a cedat portavocea lu’ Nea Base ca sa scape de dosar) ar comanda un anume interviu, o anume stire sau un anume comentariu este un mit creat de lipsa de maturitate a clasei politice romanesti. Si ce daca ar face astfel? E dreptul lor sa-si foloseasca mijloacele de informatie la care au acces ca sa transmita un mesaj politic. Ar fi rau daca ar exista un singur jucator pe scena politica, asa cum s-a intamplat sub Comunism (baEtii lu’ tata, se scrie cu litera mare fiindca desemneaza o perioada istorica!), sau daca unul dintre ei ar obtine un astfel de serviciu in schimbul unei fapte ilegale (a se vedea, Basescu-Vantu-DNA). Apoi, nu e rau ca exista “tonomate” atata vreme cat ele sunt capabile sa discearna cu propriul cap intre ceea ce e legal, corect, moral, benefic si contrariu. Insa daca am avea de-a face cu niste jurnalisti care sa nu fie in deplinatatea facultatilor mintale, atunci nu ar fi tocmai bine pentru noi pentru ca ei nu ar fi capabili sa delibereze daca sa accepte sau nu, de exemplu, o stire mincinoasa despre actiunile patron.

Chestiunea “tonomatelor” este o capcana la fel de mare ca aceea de acum cativa ani cu “grupurile de interese”. Basescu acuza grupurile de interese desi, asa cum ne releva utilizarea sintagmei, despre grupuri de interese se poate spune ca unele actioneaza legal, altele nu. Nici macar nu poti sa spui ca unele grupuri sunt legitime si altele nu deoarece grupul de interese se poate coagula in jurul unei idei care este sa zicem imorala si ilegala, dar sa nu actioneze de nici un fel si atunci sa fie la fel de legitim cu unul care se coaguleaza in jurul unei idei bune si legale dar care actioneaza pe cai ilegale. Intr-adevar, e nevoie de efort ca sa intelegi sofisticaria din spatele discursurilor politice si ca sa respingi cu argumente valabile (valide) asemenea peroratii.

2. EI NU O FAC DIN SPIRIT CIVIC

In al doilea rand, jurnalistii si comentatorii politici pe care ii vedem in fiecare zi/seara la televizor nu sunt acolo pentru ca sunt niste persoane marinimoase si vor sa ne informeze corect ori din spirit civic, ci pentru ca asta e activitatea din care ei isi procura o paine. Cu cat fac mai mult circ, cu cat sunt mai contondenti, cu cat acuza si arunca cu injective mai mult, cu atat audienta (in Romania, dar si afara) creste. Prin urmare, ei primesc mai multi bani. De ce oare Cristoiu (alias “Gaina care a nascut pui vii”) a devenit un obisnuit al Antenei 3 iar “ilustrul” Iosif Boda un personaj cheie in toate buletinele de stiri si emisiunile de politica de la Realitatea TV? Pentru ca patronii lor baga mana adanc in buzunar. Ei sunt la fel ca publicul unei emisiuni TV care sta in studio si primeste bani pentru ca face act de prezenta; daca spui ceva, primesti mai multi bani.

3. NU EI TREBUIE SA EVALUEZE MORAL

In al treilea rand, nici unii, nici altii nu sunt capabil sa spuna ce inseamna deontologie profesionala in cazul meseriei de jurnalist. Ei au impresia ca pozitia lor subiectiva reprezinta criteriul esential al deontologiei profesionale. In lipsa unor dezbateri pe aceasta tema si a unei decantari a punctului de vedere cel mai impartasit de oamenii de breasla, lucrurile chiar asa si stau. E ca si cum am cere unor tineri sa spuna in fata unei fete care e cel mai frumos, destept si cool: evident ca fiecare va spune despre celalalt ca e o naparca, iar despre el ca e un print pe cal alb. Prin urmare, vom mai avea de inghitit mult comentarii pe seama deontologiei. (Pentru o ilustrare a acestei stari de fapt, a se vedea revista presei de pe cotidianul.ro: “Lectie de deontologie cu ‘Jurnalul National’” sau comentariul lui Alin Ionescu: “Morometianul Ciutacu“)

Tot aici este interesant de observat ca evaluarea morala a modului cum isi desfasoara activitatea un jurnalist nu trebuie sa fie facuta de trustul A, B sau C, ci de breasla (prin asociatiile profesionale, prin puncte de vedere comune in legatura cu o problema punctuala, prin existenta unor coduri de etica si prin functionarea instrumentelor care sa implementeze acel cod), de catre autoritatile de reglementare in domeniu (de ex., CNA-ul pentru audio-vizual), si nu in ultimul rand prin sanctiunea publicului (prin intermediul asociatilor consumatorilor de media si “butonul magic”*). Altfel e ca si cum am cere unui elev sa-si puna singur notele in catalog. Credeti ca va fi prost sa-si dea 2? Isi va da mai degraba 6 sau 7 decat 2 chiar si atunci cand stie foarte bine ca nu merita 2.

–

* “Butonul magic” se refera la ideea ca publicul, audienta unei companii de media poate sanctiona comportamentul acesteia prin simpla deconectare de la fluxul de informatii. De exemplu, un telespectator care considera televiziunea X nu informeaza corecta despre un anumit subiect, are la dispozitie un “buton magic” cu care sa schimbe postul.

Discutand cu un amic despre actuala campanie electorala si candidati, am ajuns inevitabil la aceeasi concluzie pe care jurnalistii au enuntat-o in urma cu cateva zile: timiditate, incoerenta, lipsa de profesionalism, deziluzie (in ochii electoratului). Pe de alta parte, e adevarat si faptul ca nu ne vom mai confrunta cu “insufletirea” din primii ani de dupa ‘Revolutie’. Daca despre politicieni putem spune ca au ramas in continuare imaturi, “necopti” din punct de vedere politic, in cazul electoratului lucrurile stau cu totul altfel. Populatia cu drept de vot s-a saturat de circul politicianist al clasei politice formate sub comunism si cauta mai degraba un personaj care (cel putin) pare puternic, care nu vine din randurile actualilor politicieni, care a dovedit ca poate sa-si duca proiectele pana la capat, care, de ce nu, da impresia unui om cinstit si bine educat. Din nefericire, nici la aceste alegeri locale nu se face remarcata o asemenea persoana.

Cu toate acestea, exista un personaj care candideaza la Primaria generala a Bucurestilor si care a incercat, si continua sa o faca, sa mimeze un astfel individ. Este vorba despre cum bine stiti de Sorin Oprescu (sau <Doctoru’>).

Ca si la alegerile locale de acum patru ani, PSD-ul a mizat pe o strategie de campanie care poate parea sinucigasa la o prima privire, si anume aceea a “Independentului”. In 2004 a fost M. Vanghelie care a facut acest joc deoarece era anchetat de Parchetul National Anti-Coruptie (actualui DNA) [detalii: BBC]. La acea vreme, partidul nu-si permitea sa riste pierderea fotoliului de primar al Sectorului 5 prin promovarea unui candidat suspect de frauda. Asa ca dl “Care este” a fost fortat sa se autosuspende din partid si sa mearga in alegeri ca independent. Acum, in 2008, situatia a fost putin diferita: PSD-ul a observat atent reactia populatiei la ultimele doua consultari — suspendarea Presedintelui “Tiganca imputita” si Votul uninominal — si a considerat ca un politician de stanga nu va reusi prea curand sa convinga electoratul bucurestean. Prin urmare, era nevoie de un candidat cu imaginea “spalata” de rosul social-democrat. Cea mai buna solutie s-a dovedit a fi Sorin Oprescu deoarece este destul de cunoscut de electoratul din Capitala atat in calitate de politician, cat mai ales ca portavoce a sistemului medical (!a se rememora modul cum au transmis unele televiziuni demiterea lui S. Oprescu de catre Ministrul Sanatatii de la sefia Spitalului de Urgenta si femeile de serviciu plangand in urma lui). Asa ca mai marii PSD-ului au purces la “inlaturarea” (de fatada) a lui Oprescu pe motiv ca ei considera ca Diaconescu este un candidat mai bun. L-au “fortat” chipurile pe Oprescu sa se declare independent.

Toate bune si frumoase pana ce Biroul Electoral Central, locul unde pretendentii la statutul de candidati trebuie sa dovedeasca faptul ca nu sunt cazuti din cer si au o minima sustinere populara, a respins candidatura lui Sorin Oprescu pe motiv ca-i lipsesc niste semnaturi pe listele de sustinere. Evident ca toata lumea a comentat incidentul din toate unghiurile, iar, pe partea cealalta a baricadei, nici Oprescu nu a stat cu mainile in san si a contestat in instanta decizia BEC. Rezultatul este cel pe care il stim cu totii: a fost acceptata si candidatura lui S. Oprescu. Insa imediat dupa Sfintele Sarbatori de Pasti, o bucuresteanca s-a gasit tan-nesam sa conteste si ea in instanta candidatura lui S. Oprescu. Asa cum se vuia in presa, s-a dovedit zilele trecute ca persoana in cauza a facut parte din fosta Securitate si a inaintat actiunea in instanta la sugestia unui fost coleg (actualmente, daca am inteles bine, avocat). Toata lumea a recunoscut imediat “soparla”, insa rolul ei nu era, ca si in cazul deciziei BEC, de a-l indeparta pe S. Oprescu, ci de a atinti asupra lui si mai mult reflectoarele: “uitati-va la el, independent cu acte in regula; nici un partid nu il doreste in aceasta cursa fiindca se tem de el; este cu adevarat Mesia al Bucurestilor”.

Strategia nu s-a oprit aici (de fapt ea continua si la momentul cand scriu aceste randuri): la fiecare aparitie publica a lui S. Oprescu, rolul jucat a fost cel al omului care vine contra-curentului, al celui care doreste cu orice pret sa se opuna oricarui partid politic. In plus, si ceilalti candidati au facut jocul lui S. Oprescu fiindca au inceput sa-l atace chiar si cand acesta nu era de fata. Rezultatul a fost exact pe dos fata de cel scontat: tot mai multi oameni au inceput sa-i aprecieze imaginea de “independent revolutionar”.

In ciuda acestei imagini, realitatea este dureroasa: exista doua posibilitati reale in cazul in care Sorin Oprescu va fi ales Primar General. Prima este ca el sa se intoarca in PSD — cea mai probabila dat fiind faptul ca puterile unui PG sunt limitate de vointa Consiliului General (care nu va fi deloc in favoarea unui PG de coloratura social-democratica); cea de-a doua varianta este ca el sa ramana in continuare independent si proiectele sale, daca are asa ceva (dincolo de vorbaria goala din campanie), sa se loveasca de refuzul Consiliului General si atitudinea de fronda a primarilor de sectoare. In ambele cazuri, cei care au de pierdut suntem noi, cei care locuim in Bucuresti si mergem la munca prin santiere neterminate de ani buni de zile, care inghitim zilnic sute de grame de praf si noxe, care murim de cald in mijloacele de transport si asa supra-aglomerate, care ne plangem ca anumite zone din Capitala nu pot fi frecventate incepand cu lasarea intunericului.

Prin urmare nu cred deloc in candidatura lui Sorin Oprescu. Oamenii vor vota si acum, cum au dovedit-o in nenumarate randuri, impotriva unui sistem corupt optand pentru o persoana daca nu neaparat nepotrivita, cel putin aflata intr-o situatie dezavantajoasa. Iar totul doar pentru ca mimeaza o independenta politica.

Este destul de clar faptul ca intoleranta este asociata aproape intotdeauna cu incultura si lipsa capacitatii de discernamant. Pentru exemplificare, va propun cateva imagini surprinse in diverse locuri (Bucuresti, Chisinau etc.), in diferite momente.

Ceea ce a inceput in 1994 ca un efort de a ameliora situatia copiilor aflati in dificultate, s-a transformat in anul 2007 intr-o miscare de indoctrinare de tip legionar care urmareste impunerea cu forta a valorilor membrilor acestei asociatii. La fel ca si in cazul miscarii legionare, centrul doctrinar il constituie ultra-ortodoxismul. Pretentia de baza a celor care compun Asociatia “Pro-Vita”, prin vocea lui Bogdan I. Stanciu, este aceea ca toti cei care tin cu adevarat la valorile familiei, la ceea ce este romanesc trebuie sa fie neaparat ortodocsi si heterosexuali.

Ca si anul trecut, reprezentantii acestei organizatii au contestat in instanta legalitatea “Gay Fest” pe motiv ca “marsul homosexualilor are caracter obscen si are ca scop real prozelitismul si propaganda in favoarea relatiilor sexuale intre persoane de acelasi sex” (citat din comunicatul de presa al Asoc. “Pro-Vita” din 23 mai 2008). In speranta ca vor “proteja si promova drepturile copiilor” prin blocarea paradei gay, respectivii reclamanti propun o contra-masura: un mars anti-homosexuali al romanilor “puri”. Intrebarea legitima cred este ce anume doreste sa fie acest mars anti-homosexual decat <legalitate deplina in drepturi, deci inclusiv dreptul la contestare, pentru “tentativa de racolare de noi adepti intru practicarea unui comportament deviant, asociat cu numeroase probleme”, unde printre probleme amintim Holocaustul?! (A se citi prin comparatie cu urmatorul citat din acelasi comunicat de presa: “2. Acuzam public “Accept”, ai carei reprezentanti au declarat fatis ca doresc “egalitate deplina in drepturi”, deci inclusiv dreptul la adoptie de copii, pentru tentativa de racolare de noi adepti intru practicarea unui comportament deviant, asociat cu numeroase probleme, printre care media de viata cu pana la 25 de ani mai scazuta si riscul mult crescut la imbolnavirea de SIDA si alte boli cu transmitere sexuala ale homosexualilor, raportat la populatia heterosexuala.”)

In al doilea rand, respingerea ideii de pluralitate de valori, a drepturilor individuale in ceea ce priveste nu doar alegerea unui sortiment sau altul de paine, ci si a religiei si orientarii sexuale, constrange argumentul la introducerea pozitiei contrare, si anume ce s-ar intampla daca astazi, o alta organizatie non-guvernamentala, care si-a propus sa apare oamenii cu ochii verzi, sa protesteze impotriva voluntarilor Asociatiei “Pro-Vita” fiindca fac prozelitism in favoarea ortodoxismului prin concentrarea copiilor lipsiti de aparare la asezamantul de la Valea Plopului? Sau de ce sa nu motivam un mars anti-marsul anti-homosexual prin “necesitatea protejarii minorilor de efectele propagandei” ultra-ortodoxe?

In acelasi comunicat exista o fraza care pe mine m-a pus tare rau in incurcatura: “Invitam in acelasi timp pe toti romanii sa constientizeze ca in spatele manifestarilor de tip “Gayfest” stau aceleasi organizatii, extrem de bine dotate financiar, care au incercat, fara succes, eliminarea din scolile publice a simbolurilor religioase si a studiului religiei.” Din cate imi amintesc eu si releva si Internetul, contestarea prezentei simbolurilor Bisericii Ortodoxe Romane in scoli (prin excluderea oricaror altor simboluri religioase) a fost motivata nu de catre Asociatia “Accept”, ci de un profesor revoltat ca astfel se incearca indoctrinarea copiilor din punct de vedere religios. Si cu ce sa afecteze un astfel de demers drepturile individului de a-si expune public opiniile? Oare nu suntem cu totii subiectii aceleasi Constitutii?! Sau poate ca unii sunt cetateni de o categorie mai buna, mai speciala decat altii si atunci cei din urma trebuie sa fie izolati, sau, de ce nu, exterminati.

Apoi nu inteleg ce legatura exista intre “potenta financiara” a organizatiilor incriminate si incercarile lor de a depasi metehnele societatii romanesti prin afirmarea dreptului de a-si alege singuri orientarea sexuala si de a nu fi prigoniti pentru asta. Sa fie oare o problema de sexualitate: iti dau bani daca esti gay sau aperi interesele gay? Sau sa depinda mai degraba de competentele celor incriminati de a elabora proiecte si de a atrage fonduri?

Gandindu-ma la istoria Romaniei si la ce a insemnat ortodoxia atat la noi cat si la sud de Dunare, nu vad de ce acesti pigmei sa se revolte impotriva concetatenilor lor care au alta orientare sexuala doar pentru ca au mai multi bani. Ortodoxia si-a asumat fatis incremenirea in timp si refuzul de a promova “imbunatatirea” conditiei oamenilor. Cultura nu a fost niciodata un atu al ortodoxiei, ci al catolicismului. Mai mult decat atat, preotii ortodocsi cu greu au acceptat culturalizarea maselor, lectura Bibliei direct de catre enoriasi fiind foarte tarziu acceptata de Biserica rasariteana. Daca ne gandim la numarul centrelor culturale din spatiul valah inainte de secolul XVI, vom ramane inmarmuriti datorita lipsei lor. Iar asta in timp ce in lumea catolica, universitatile existau de circa 350 de ani. Asta nu inseamna ca nivelul de cultura a stricat Occidentul fiindca l-a facut mai tolerant fata de indivizii cu alta orientare sexuala, ci doar ca l-a facut sa fie mai civilizat si sa recunoasca faptul esential pentru doctrina crestina ca toti sunt egali in fata lui Dumnezeu si singurul Judecator intru credinta este El si nu episcopii, preotii sau enoriasii. Cat priveste faptele de pe pamant, cu totii sunt egali si in fata lui Dumnezeu, si in fata legii.

“Gardianul” de maine (20.05.200 publica o continuare a articolului de ieri despre subiectul de la proba de limba italiana de la Bacalaureat. Si culmea, reprezentantul MECT e de acord cu ce a aparut pe blogul polisrage. Prin urmare, dl Alexandru Calmâcu ar trebui sa-si faca mea culpa pentru modul neprofesionist in care a prezentat faptele. Raman la ideea unei comenzi speciale pentru un astfel de articol.

În călătoriile mele internautice dau peste tot felul de ciudăţenii şi ciudaţi. Unul mai de soi decât altul. Niciodată nu am sperat mai tare ca numărul lor să scadă, dar parcă Dumnezeu s-a pus să-mi facă’n'ciudă. Şi ce credeţi că citesc?! “Poponarii, după ce s-au dat la fund, acum se dau pe faţă la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Gay Fest“. Dincolo de pleonasmul oribil “Festivalul Gay Fest” care denotă incapacitatea autorului de a vorbi corect româneşte, conţinutul m-a lăsat mut.

Citesc: “Tot luni, va fi organizat un marş pentru acceptarea poponautilor, homolailor si lesbienelor ca ceva ce tine de normalitate, si nu de psihiatrie. Defilarea sodomistilor va începe cu tupeu din faţa Patriarhiei…”

Nu-mi aduc aminte când a fost infirmată ideea că homosexualitatea, sau, mai tehnic, atracţia pentru persoane de acelaşi sex, nu este o boală — nici psihică, nici fiziologică –, însă adepţii acestei poziţii nu vor să recunoască faptul că ei sunt cei care au de fapt o problemă. Nimeni nu îi fugăreşte pe ei că sunt ortodocşi, ci ei o fac cu colegii lor, cu surorile lor, cu prietenii lor pentru simplul fapt că au o altă orientare sexuală. Dacă ar avea posibilitatea, ar fi în stare să omoare cu pietre un homosexual. Prin urmare, ce ar fi ca mâine să propunem ca toţi cei care cred în cultul lui Zalmoxis, care e mai vechi decât ortodoxia, să îi alerge pe ortodcşi şi să le taie urechile? Oare argumentul lor nu este similar cu al lui Hitler? Noi suntem frumoşi, deştepţi, rasa pură, credinţa adevărată; în timp ce voi, voi, nişte năpărci.

Puţin mai jos, un răspuns al autorului la un comentariu mă năuceşte şi mai tare: “Multumesc pentru incredere, asta ma onoreaza si-mi da putere sa continui ce am inceput. Sper ca voi gasi sprijin politic si financiar pentru a putea candida cu succes pentru Presedentia Romaniei. Daca vei vota, nu pe mine ma vei alege, ci vei alege un proiect, un plan pentru Romania de maine. Aceastei tinte trebuie sa i se dedice generatiile urmatoare si dupa ce eu ma voi retrage din viata publica. Sa avem incredere, caci Dumnezeu nu si-a parasit poporul Lui!”

Individul respectiv nu doar instigă la acţiuni împotriva ordinii publice (a se vedea Codul Penal); el trăieşte cu iluzia că v-a ajunge cândva Preşedintele României. Păi cine ar putea crede că va fi ales vreodată Preşedinte al României doar fiindcă mimează credinţa şi se arată anti-orice-nu-e-ortodoxie?! Răspunsul: un individ care nu face diferenţa între realitate şi propria sa fantezie.

Concluzionând, tipul ăsta e chiar dus cu pluta. Vă rog să spuneţi o rugăciune pentru el.

***

Pentru a demonstra că individul mimează credinţa (dacă mai era nevoie de vreo dovadă), propun următoarea mostră:

“Ceea ce vezi tu nu e o prognoza, ci o predictie astrologica. Astrologia e o arta divinatorie in care multa lume are incredere si multi recurg la ea pentru a-si afla viitorul.“

Eu ştiam că Dumnezeu a condamnat prin vocea lui Moise, dar şi prin faptele lui Isus, orice artă divinatorie, orice formă de divinaţie care nu vine direct de la El.