De ce nu cred in candidatura lui S. Oprescu

Discutand cu un amic despre actuala campanie electorala si candidati, am ajuns inevitabil la aceeasi concluzie pe care jurnalistii au enuntat-o in urma cu cateva zile: timiditate, incoerenta, lipsa de profesionalism, deziluzie (in ochii electoratului). Pe de alta parte, e adevarat si faptul ca nu ne vom mai confrunta cu “insufletirea” din primii ani de dupa ‘Revolutie’. Daca despre politicieni putem spune ca au ramas in continuare imaturi, “necopti” din punct de vedere politic, in cazul electoratului lucrurile stau cu totul altfel. Populatia cu drept de vot s-a saturat de circul politicianist al clasei politice formate sub comunism si cauta mai degraba un personaj care (cel putin) pare puternic, care nu vine din randurile actualilor politicieni, care a dovedit ca poate sa-si duca proiectele pana la capat, care, de ce nu, da impresia unui om cinstit si bine educat. Din nefericire, nici la aceste alegeri locale nu se face remarcata o asemenea persoana.

Cu toate acestea, exista un personaj care candideaza la Primaria generala a Bucurestilor si care a incercat, si continua sa o faca, sa mimeze un astfel individ. Este vorba despre cum bine stiti de Sorin Oprescu (sau <Doctoru’>).

Ca si la alegerile locale de acum patru ani, PSD-ul a mizat pe o strategie de campanie care poate parea sinucigasa la o prima privire, si anume aceea a “Independentului”. In 2004 a fost M. Vanghelie care a facut acest joc deoarece era anchetat de Parchetul National Anti-Coruptie (actualui DNA) [detalii: BBC]. La acea vreme, partidul nu-si permitea sa riste pierderea fotoliului de primar al Sectorului 5 prin promovarea unui candidat suspect de frauda. Asa ca dl “Care este” a fost fortat sa se autosuspende din partid si sa mearga in alegeri ca independent. Acum, in 2008, situatia a fost putin diferita: PSD-ul a observat atent reactia populatiei la ultimele doua consultari — suspendarea Presedintelui “Tiganca imputita” si Votul uninominal — si a considerat ca un politician de stanga nu va reusi prea curand sa convinga electoratul bucurestean. Prin urmare, era nevoie de un candidat cu imaginea “spalata” de rosul social-democrat. Cea mai buna solutie s-a dovedit a fi Sorin Oprescu deoarece este destul de cunoscut de electoratul din Capitala atat in calitate de politician, cat mai ales ca portavoce a sistemului medical (!a se rememora modul cum au transmis unele televiziuni demiterea lui S. Oprescu de catre Ministrul Sanatatii de la sefia Spitalului de Urgenta si femeile de serviciu plangand in urma lui). Asa ca mai marii PSD-ului au purces la “inlaturarea” (de fatada) a lui Oprescu pe motiv ca ei considera ca Diaconescu este un candidat mai bun. L-au “fortat” chipurile pe Oprescu sa se declare independent.

Toate bune si frumoase pana ce Biroul Electoral Central, locul unde pretendentii la statutul de candidati trebuie sa dovedeasca faptul ca nu sunt cazuti din cer si au o minima sustinere populara, a respins candidatura lui Sorin Oprescu pe motiv ca-i lipsesc niste semnaturi pe listele de sustinere. Evident ca toata lumea a comentat incidentul din toate unghiurile, iar, pe partea cealalta a baricadei, nici Oprescu nu a stat cu mainile in san si a contestat in instanta decizia BEC. Rezultatul este cel pe care il stim cu totii: a fost acceptata si candidatura lui S. Oprescu. Insa imediat dupa Sfintele Sarbatori de Pasti, o bucuresteanca s-a gasit tan-nesam sa conteste si ea in instanta candidatura lui S. Oprescu. Asa cum se vuia in presa, s-a dovedit zilele trecute ca persoana in cauza a facut parte din fosta Securitate si a inaintat actiunea in instanta la sugestia unui fost coleg (actualmente, daca am inteles bine, avocat). Toata lumea a recunoscut imediat “soparla”, insa rolul ei nu era, ca si in cazul deciziei BEC, de a-l indeparta pe S. Oprescu, ci de a atinti asupra lui si mai mult reflectoarele: “uitati-va la el, independent cu acte in regula; nici un partid nu il doreste in aceasta cursa fiindca se tem de el; este cu adevarat Mesia al Bucurestilor”.

Strategia nu s-a oprit aici (de fapt ea continua si la momentul cand scriu aceste randuri): la fiecare aparitie publica a lui S. Oprescu, rolul jucat a fost cel al omului care vine contra-curentului, al celui care doreste cu orice pret sa se opuna oricarui partid politic. In plus, si ceilalti candidati au facut jocul lui S. Oprescu fiindca au inceput sa-l atace chiar si cand acesta nu era de fata. Rezultatul a fost exact pe dos fata de cel scontat: tot mai multi oameni au inceput sa-i aprecieze imaginea de “independent revolutionar”.

In ciuda acestei imagini, realitatea este dureroasa: exista doua posibilitati reale in cazul in care Sorin Oprescu va fi ales Primar General. Prima este ca el sa se intoarca in PSD — cea mai probabila dat fiind faptul ca puterile unui PG sunt limitate de vointa Consiliului General (care nu va fi deloc in favoarea unui PG de coloratura social-democratica); cea de-a doua varianta este ca el sa ramana in continuare independent si proiectele sale, daca are asa ceva (dincolo de vorbaria goala din campanie), sa se loveasca de refuzul Consiliului General si atitudinea de fronda a primarilor de sectoare. In ambele cazuri, cei care au de pierdut suntem noi, cei care locuim in Bucuresti si mergem la munca prin santiere neterminate de ani buni de zile, care inghitim zilnic sute de grame de praf si noxe, care murim de cald in mijloacele de transport si asa supra-aglomerate, care ne plangem ca anumite zone din Capitala nu pot fi frecventate incepand cu lasarea intunericului.

Prin urmare nu cred deloc in candidatura lui Sorin Oprescu. Oamenii vor vota si acum, cum au dovedit-o in nenumarate randuri, impotriva unui sistem corupt optand pentru o persoana daca nu neaparat nepotrivita, cel putin aflata intr-o situatie dezavantajoasa. Iar totul doar pentru ca mimeaza o independenta politica.

---